Servicii
Essentialdent - Cabinet Stomatologic în București, sector 2 (Iancului - Obor)harta aici →
Pentru a determina cauzele care au provocat o afecțiune sau o disfuncționalitate, competența și experiența medicilor sunt adesea mai importante decât dotările tehnice de ultimă generație.
Examinarea pacientului trebuie completată cu o discuție aprofundată cu acesta pentru înțelegerea stilului de viață și a contextului în care s-a declanșat dezechilibrul.
În acest sens, expertiza și cunoștințele multidisciplinare ale medicilor pot avea o contribuție mai mare la vindecarea pacientului decât performanța tehnologiilor medicale.
Pornind de la această concepție, permanenta noastră preocupare pentru oferirea unui tratament complex și complet, adaptat la necesitățile specifice ale fiecărui pacient, ne-a canalizat interesul pe de o parte către aprofundarea tehnicilor terapeutice speciale de medicină dentară, iar pe de altă parte spre completarea lor cu concepte și metode de medicină alternativă api-fito-aromatică, nutriție și psihologie.
Încă din 2006, când a fost înfiinţat de către Dr. Corina Gabriela Dincă – medic primar stomatologie generală, cabinetul nostru promovează câteva principii care se regăsesc în tot ceea ce facem: dedicare și profesionalism, promptitudine și eficiență, igienă desăvârșită și confort maxim al pacienţilor.
Cu atenție, răbdare și calm, tratăm OMUL ca întreg, și nu doar ca pacient cu probleme stomatologice. Toate planurile de tratament sunt personalizate, pentru că fiecare persoană este unică.