Caria dentară

Caria dentară, o boală infecțioasă

Caria dentară este o boală infecțioasă distructivă a țesuturilor dure ale dintelui, producând necroza și distrucția acestora.

Pentru formarea unei carii dentare este necesară interacțiunea în timp a unei microflore bucale cariogene cu alimente fermentabile, pe un teren (dinți) susceptibil.

Caria se dezvoltă numai pe dinții în contact cu mediul bucal și niciodată pe dinții complet incluși.

Caria dentară poate sau nu să producă disconfort, dar cu siguranță ea va distruge dintele. Când este mică este mai ușor și mai ieftin de tratat. Cu cât pacientul vine mai des la stomatolog atunci când nu are durere, cu atât scad șansele să apară vreodată complicații pulpare.

Atunci când caria a ajuns la pulpa dentară (nerv) apare durerea spontană (care nu trece cu calmante), sensibilitatea la cald, rece, dulce, durerea la masticație sau la strângerea dinților, și chiar abcesul.

În acest caz, pulpa dintelui este infectată și nu mai există posibilitatea de vindecare. Pentru salvarea dintelui este nevoie de tratarea corectă a canalului – se îndepărtează conținutul infectat, se curăță, se pregătește și se obturează cu diverse materiale.

În deschideri punctiforme ale camerei pulpare sau în forme incipiente de inflamație pulpară, pentru păstrarea vitalității dintelui, cabinetul nostru folosește un material biologic obținut printr-o formulă specială – un amestec de uleiuri esențiale pure și oxid de zinc.